Selectează o Pagină

Keys to Enlightenment

Chei către iluminare
Retreat: 10 – 18 noiembrie

Sinaia – Cota 1400

DESPRE ÎNVĂȚĂTURĂ

După șapte ani de învățătură pe care am susținut-o în munții din Norvegia, am fost invitați să venim în România şi am zis da. Pe parcursul altor şapte ani de învățătură despre Iluminare, despre Adevăr către mii de oameni frumoși din România, am observat că mulţi dintre cei care veneau la noi, se trezeau din vis foarte repede. Am spune cu viteza luminii. 

Acest lucru este posibil datorită unei învățături simple şi profunde pe care o oferim,
ea fiind însoțită de Transmisia Sursei. Toate acestea se întâmplă în retrageri, workshop-uri sau în sesiunile private pe care le oferim. Unii dintre cei care au căutat iluminarea timp de mulți ani cred că aşa ceva nu poate fi adevărat sau nu îndrăznesc să aibă încredere. Iar identificarea cu credințele lor, le dă dreptate. Am crezut și eu la fel și am petrecut astfel mult timp în suferințe inutile.

Te invităm să îţi pui tu însuți următoarea întrebare, așa cum am făcut-o și eu:

Cine sunt eu cel care spune că acest lucru nu este posibil?

De ce ar trebui să fie așa, când toți oamenii sunt deja iluminați? Acesta nu este o tehnică de vânzări, un truc sau orice altceva. Poți vedea și explora tu însuți ceea ce Sursa este dispusă să facă în aceste vremuri ale istoriei umane pentru tine. Și vei ajunge să îți dai seama cum poți accelera călătoria ta către iluminare.

Dătătorul Vieții îţi va permite să realizezi, iar apoi să te stabilizezi în starea fără de stare a Liniștii (starea de somn profundă).

Aici îți trăiești în mod spontan viața de zi cu zi, într-o stare complet stabilă de conștiință firească, constantă, cunoscută ca Sahaja Samadhi.
Permite-i Sursei să te găsească.
Permite-i Forței vieții să te afle
Permite-i înțelepciunii unice sa te ghideze
Permite-i iubirii să fie viață.

DESPRE RETREAT

Unele tradiții rare, au o cale de a transfera direct energia forței vieții, ca modalitate rapidă către iluminare. Ești invitat la un curs avansat despre energia forței vieții cu Rune Heivang.

În acest retreat, îți sunt oferite transmisii de energie care vor facilita o creștere a vibrației tale, către frecvențe foarte înalte. Acestea conțin ajustări fine ale percepției tale asupra realității, la toate nivelurile majore, astfel încât să Vezi şi să Trăiești viaţa despre care toţi marii maeştri au vorbit de mii de ani.

Aceste frecvențe îți permit să treci literalmente mai repede peste obstacole, rezistențe și conflicte ale vieții, deoarece sunt văzute la un nivel al frecvențelor mult mai înalt decât acelea în care au fost  create. La fel cum gheața se topește devenind apă, iar apa se transformă apoi în vapori.

Aici poți fără mult efort, să transcenzi mintea şi corpul, poveștile tale trecute și nevrozele egoului. Calitățile acestor frecvențe sunt stări profunde de pace durabilă, claritate și un simț profund a ceea ce poate fi numit – Adevărata Iubire pentru ceea ce există. AICI Iubirea doar ESTE. Precum un carburant atomic, ea iți va permite să atingi orice fel de obiective. Te va duce dincolo de practici care ar putea să dureze vieți întregi.

Nu e nevoie să crezi în asta, dovada va fi doar prin propria ta descoperire și experiență.

Aici, doar ești Conștient. Totul devine foarte simplu. Stările de a fi în curgere devin firești, meditația este fără efort. Când această claritate este starea ta firească, îţi va fi prezentată o hartă a realității. Îmbinată cu frecvențe înalte ale minții, Înțelepciunea te va trezi din visul tău, îți va elibera focul interior și te va conduce către scopul tău suprem: realizarea sinelui si iluminarea.

Haideți să ne întâlnim în acest fel de a VEDEA ceea ce este, această minunată cale a luminii. Asta este ceea ce suntem cu adevărat, AICI.

Haideți să împărtășim această cale a Iubirii. Și poate, la sfârșitul retreat-ului, atunci când ne vom arunca privirea afară, către cer, soare și lună, către munţi, peisaje, culori radiante, , către frumuseţea  oferită nouă… vom spune AICI îmi întâlnesc Adevăratul Sine. Ca Fiind Preaiubitul.

Lasă la ușă așteptări, speranțe și tot ce știai dinainte. Pregătește-te pentru un singur lucru: să fii deschis la ce se va întâmpla.

Aceste întâlniri intensive nu sunt pentru cei slabi de inimă. Rune oferă aceste retreat-uri pentru cei care simt un îndemn puternic de a se trezi din vis, nu ca programe de auto-ajutor pentru minte. Dacă acesta e cazul, Rune recomandă să cauți în altă parte.

Daca te simţi atras de acest fel de a VEDEA viaţa, din inimă, te întâmpinăm cu căldură să te așezi, să îţi pui centura şi să conduci către Acasă.

Viața trebuie să fie o prezență iubitoare, o prezență curgătoare”

Rune Heivang

400 de lei reducere

până pe 29 octombrie 2018

COSTURI

Cazare în regim dublă: 1000 lei cazare & masă

Cazare în regim single: 1440 lei cazare & masă

Taxa de participare: 1800 lei 

ATENȚIE: numărul de camere single sunt limitate; vor fi rezervate în ordinea înregistrărilor și plăților taxei de participare.

Cazarea și masa se plătesc în numerar sau cu card bancar către hotel, la sosire, taxa de participare se achită anticipat.

Daca dorești să împarți camera cu o anume persoană, te rugăm să ne comunici în scris, prin formularul de înregistrare.

MASA: costul acoperă 3 mese/zi și o pauză de cafea. Meniu normal sau vegetarian.

 

ÎNREGISTRARE ȘI PLATĂ TIMPURIE – cei care se înregistrează și plătesc până la data de 29 octombrie 2018 beneficiază de o reducere de 400 de lei din taxa de participare și vor plati doar 1400 de lei.

PROGRAM

Prima sesiune începe sâmbătă, pe 10 noiembrie de la ora 16 si ultima sesiune va fi sâmbătă seara pe 17 noiembrie.

Duminica dimineața, pe 18 noiembrie este plecarea către casă. Sesiunile vor fi în limba engleză cu traducere în limba română.

• 08.00 – 09.00 : mic dejun;

• 10.00 – 11.00 : studiu individual / plimbări în aer liber; (recomandat);
• 11.00 – 14.00 : sesiuni de dimineață (discurs/învățătură, exerciții respiraţie/energetice, întrebări);
• 14.00 – 15.00 : prânz;
• 15.00 – 16.30 : studiu individual/plimbări în aer liber; (recomandat);
• 16.30 – 17.00 : cafea/ceai;
• 17.00 – 19.00 : sesiuni de seară (discurs, meditații, întrebări – cu pauze);

• 19.00 – 20.00 : cina; • 20.00 – 21.30 : sesiuni de meditație de energie intensă.

Programul este unul orientativ și poate suferi unele modificări.

400 de lei reducere

până pe 29 octombrie 2018

ÎNREGISTRARE ȘI PLATĂ

TAXA de participare: termenul de înregistrare și de plată a taxei de participare de 1.800 lei este 7 noiembrie 2018. Înregistrarea fără plata taxei de participare nu îți rezervă locul la retreat.

ÎNREGISTRARE ȘI PLATĂ TIMPURIE – cei care se înregistrează și plătesc
până la data de 29 octombrie 2018 beneficiază de o reducere de 400 de lei din taxa de participare și vor plati doar 1400 de lei.

Pentru cei care se înscriu după data de 29 octombrie taxa de participare la retreat este de 1.800 lei.

Taxa o poți plăti prin virament bancar sau prin depunere de numerar în baza facturii proforme pe care o vei primi prin e-mail dupa ce te înregistrezi apăsând butonul de mai jos.

ANULĂRI – dacă plătești avansul și renunți:
– până în 29.10 – îți returnăm integral suma, minus 10 lei comisioane bancare
– între 30.10 – 07.11 – îți returnăm 50% din suma, minus 10 lei comisioane bancare
– începând cu 08.11 suma achitată nu se returnează.

TESTIMONIALE

From the thousands of people that we have met, people who experience self-realization is growing rapidly. We thank you for your gratitude, love and support that motivates us to continue sharing this divine wisdom in retreats, meetings and private sessions.

MAGIA EXISTA. In tabara de la Sinaia am trait-o. Doi oameni minunati au imapartasit-o cu noi FIIND si TRAIND ceea ce ne invatau. Am primit ceea ce de fapt aveam si e minunat. NIMIC si NIMENI nu-ti poate lua sau da acest DAR. Intalnirea aceasta mi-a schimbat viata, de fapt mi-a DARUIT VIATA.
As vrea sa strig sa afle toata lumea ce daruri sunt pentru cel ce cauta. Dar LINISTEA o face in locul meu.
MULTUMESC, MULTUMESC, MULTUMESC!

LOCAȚIE

Hotel Cota 1400

Sinaia
Jud Prahova


Reprezinta un loc special, cald, intim, aproape de natura si de oameni.

CONTACT

Dacă ai întrebări, poți contacta:

Teodora Olariu – Email: nooneteodora(at)gmail.com, Tel. 0721.589.690

Costescu Ovidiu – Email: ovidiu.costescu(at)gmail.com, Tel. 0726.766.923